Cautand.

Ma aflu in cele din urma aici, in fata coalei albe de hartie care dupa ce voi declansa mesajul se va transforma in negativul lui. Din pacate nu pot intervenii inca in conceptul acestei scrijelituri in web, idea mea pluteste inca in mine cautand o finalitate, un site, pana atunci insa ar fi obraznic sa pretind ca nu aveam loc unde sa ma dezbrac in fata dumneavoastra aratand ce gandesc sau ce fac. Facand abstractie de imaginile care sunt inca idei, de filmele si conceptele pe care le coc in mine de o vreme, voi incepe cu niste imagini ale cautari mele; ma aflu aici, printre dumneavoastra fara materie, un exponent al experientei dintre lumina, fizica aparatului meu si idea care permite luminii sa penetreze forma.
Ca o scurta introducere incerc sa las coconul deoparte si sa va arat cateva din propunerile mele fotografice, proiecte ce se afla inca in coacere si proiecte care sunt expuse deja luminii. Nu imi exprim nici regretul nici deceptile ci doar expresile si imaginile.

Incep din nimic, din haos din galagia si aglomeratie.

Cautand, alegand, alergand prin mintea si tacerea noptii mele
gasesc galagie, vacarm, haos, vulgaritate, irosire, mizerie si
plec. Ma intorc acasa in mine si ma gandesc la petele de culoare ce se pierd noapte de noapte in pustiul astat atat de miraculos incat atrage atat oamenii cat si animale cu spate lat si chei la cingatoare.
Acum pe verticala aceasi fapturi de o ghingasie miraculoasa in jocul luminilor si al sunetelor atat de monotone. Noptile de sub unghie, de sub cearceaf, de sub pachetul de tigarii se dizolva in aceasta valtoare de chipuri si miscari ca intr-un caleidoscop rosu care doar din cand in cand isi mai schimba modelul.
Incet incet ne topim in ora noptii, dincolo de amestecul cerului in mintea noastra se amesteca si vocile si parfumurile si mirosurile si cantecele si visele si gandurile si sperantele si chipurile si trasaturile si valorile si mintea, eu insa raman sus tacut astept mai departe si urmaresc cum se pierd chipurile in monotonia masei si cum se compun ele intr-un tablou abstract.
Dar atat de trist acest joc al ingerilor ce cad osteniti pe jos.





Descompuneria formelor incepe fredonand incet o melodie, urmata fiind de o ploaia de sentimente care te copleseste imagini ce se desprind din real, apropiinduse de...
absurd.

Ma gandeam ca sunt prea multe imagini intr-o singura avalansa de inceput, dar muntele nu plange cand se scutura de o creasta de zapada, pentru ca mai sus e si mai multa, sper. Ideimagine, Id:ea, Id:eu nu stiu sper ca revin. Aceasta povestioara de asta seara se va repeta in subtext altfel, altadata, tot timpul privind lumea cum se schimba si cautand.


Si totusi merge mai departe.


APJ
28. 08. 2007